15 iunie

Mereu am iubit luna iunie. E o lună a căldurii, a primelor vacanțe, a soarelui care strălucește până târziu. Dar iunie este și luna în care am trecut printr-o pierdere grea. În urmă cu câțiva ani, pe 15 iunie, și-a luat zborul spre cer bunica mea dragă. A fost o femeie extraordinară, care mi-a insuflat dragostea pentru viață și pentru oameni. Îmi amintesc cu drag de zilele petrecute în casa ei din sat, de mirosul de cozonaci proaspăt scoși din cuptor și de poveștile ei fascinante despre vremurile de demult.

Niciodată nu voi uita ziua în care a plecat. Eram la o tabără de vară, când am primit un telefon de la mama. Cuvintele ei mi-au lovit inima ca un trăsnet. Abia am reușit să mă întorc acasă, la timp pentru a-mi lua rămas bun. Ultima ei dorință a fost să o înmormântăm în satul ei natal, lângă soțul ei drag. Așa că am pornit într-o călătorie lungă, cu inima grea de durere.

În ziua înmormântării, cerul era senin și soarele strălucea cu putere. Era o zi frumoasă, dar tristă. Familia și prietenii au venit de peste tot, pentru a-și lua rămas bun de la o femeie care a fost iubită de toți. Am plâns împreună, dar am și împărtășit amintiri minunate despre ea. Am simțit o prezență puternică în jurul meu, știind că spiritul ei era cu noi.

De atunci, 15 iunie a devenit o zi specială pentru mine. Este o zi în care o cinstesc pe bunica mea, în care mă gândesc la toate lucrurile frumoase pe care mi le-a oferit și în care îmi spun că am o stea în cer care veghează asupra mea.

Știu că bunica mea ar fi vrut să fiu fericit și să trăiesc viața din plin. Așa că, deși îmi este dor de ea în fiecare zi, încerc să-i onorez memoria prin faptele mele și prin felul în care trăiesc. O port mereu în inima mea și știu că într-o zi ne vom reîntâlni, într-o lume mai bună.

Dragă bunică, mi-e dor de tine!