A murit

Nu a fost o moarte bruscă, ci una anunţată. De ani de zile, în fiecare primăvară, când se trezea din somnul iernii, îi era tot mai greu să se ridice. Încă o vreme, am crezut că doar oboseala şi bătrâneţea îşi spun cuvântul. Apoi, am realizat că era ceva mai mult. Ceva ce nici eu, nici ceilalţi din familie nu puteam opri.

În toamna vieţii sale, copacul din faţa casei părinteşti a început să se usuce. Frunzele verzi care ne-au încântat ochii atâţia ani au căzut rând pe rând, lăsând în urmă ramuri goale. Am încercat să îl salvăm, dar era prea târziu. Putregaiul se instalase deja la rădăcină şi nu mai era nimic de făcut.

Nu ştiu de ce, dar am simţit moartea copacului ca pe o pierdere personală. Poate pentru că îmi amintesc de zilele în care mă jucam sub umbra sa răcoroasă, de serile în care stăteam pe bancuţa din faţa lui şi priveam cerul înstelat. Sau poate pentru că el a fost martor la atâtea evenimente importante din viaţa familiei mele.

Într-o dimineaţă de aprilie, am găsit copacul căzut. Trunchiul său bătrân zăcea întins pe pământ, iar ramurile uscate se întindeau peste iarbă. L-am privit îndelung, cu un sentiment de tristeţe şi de recunoştinţă. Trist, pentru că nu mai era, dar recunoscător pentru toţi anii în care ne-a bucurat viaţa.

Moartea copacului m-a făcut să mă gândesc la trecerea timpului şi la inevitabilul final. Şi totuşi, nu văd moartea ca pe ceva trist sau înspăimântător. Cred că este doar o parte naturală a vieţii, o tranziţie spre ceva nou şi necunoscut.

Aşa cum copacul din faţa casei părinteşti a murit pentru a face loc altor pomi mai tineri, tot aşa şi noi, oamenii, trebuie să plecăm la un moment dat pentru a lăsa loc generaţiilor viitoare. Este un ciclu natural, un proces continuu de viaţă şi moarte, de începuturi şi de sfârşituri.

Şi, ca şi copacul care a căzut, şi noi vom lăsa în urmă o moştenire. Poate că va fi o moştenire materială, cum ar fi o casă sau o avere. Sau poate că va fi o moştenire imaterială, cum ar fi un nume bun, o familie iubitoare sau o lume mai bună.

Oricare ar fi moştenirea noastră, să sperăm că va fi una care să îi inspire pe cei care vin după noi să trăiască o viaţă plină de sens şi de bucurie.