„Ca și mort

Păi ce să mai zic, m-a lovit nenorocirea; mi-au murit ambele bunici, una după alta, înt-un interval de numai trei zile. Nu le-am văzut, nu le-am regretat, nu m-am dus la înmormântare. E ca și cum ar fi murit niște străini.
Se întâmplă să nu ne pese de alții, să nu simțim nimic pentru ei. Nici măcar pentru bunicii noștri, care ne-au crescut ca pe copiii lor, care ne-au dat totul și cărora le datorăm tot ce suntem. Se întâmplă uneori să fim goi pe dinăuntru, să nu avem sentimente, să fim ca niște morți-vii.
Nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Poate am fost prea ocupat cu viața mea, cu problemele mele, cu familia mea. Poate am uitat să mai am grijă de ei, să le mai spun că-i iubesc, să le mai cumpăr un cadou. Poate am fost un egoist.
Acum sunt plecați și nu mai pot face nimic. Nu mai pot da timpul înapoi, nu mai pot schimba nimic. Îmi pare rău, bunico, bunicule, nu am fost acolo când ați avut nevoie de mine. Vă rog să mă iertați.
Mi-e frică să nu pățesc și eu la fel, să mor și să nu simtă nimeni nimic pentru mine. Să fiu și eu ca și mort.
Dragi cititori, vă rog, nu lăsați să se întâmple asta. Nu lăsați să treceți prin viață fără să simțiți nimic pentru nimeni. Iubiți-vă familia, prietenii, chiar și pe străini. Fiți buni, fiți generoși, fiți empatici. Nu fiți ca mine, nu fiți ca și morți.