Cu Mirabela Dauer, bunica mea, în călătoria timpului

Cu o zi înainte de a pleca la mare, în fiecare vară, bunica mea, Mirabela Dauer, îmi lua mâna mică în mâna ei mare, caldă și îmi spunea:

- Haide, hai că plecăm în călătorie!

Apoi, își lua poșeta din piele neagră, își punea ochelarii pe nas și ieșeam din casă. Mergeam pe străzile înguste și aglomerate ale Bucureștiului, printre copii care se jucau și bătrâni care stăteau pe bănci la soare. Bunica mea, înaltă și elegantă, își ținea capul sus și pășea cu încredere. Se oprea din când în când să salute pe cineva sau să admire o vitrină.

Când ajungeam la gară, bunica cumpăra bilete pentru un tren spre mare. Ne urcam în vagonul moale, cu scaune tapițate în catifea roșie, iar bunica scotea din poșetă un pachet de cărți de joc. Mă învăța să joc rummy și canastă, iar eu eram fascinată de strategiile ei inteligente. Timpul trecea repede și, înainte să îmi dau seama, ajungeam la destinație.

La mare, bunica se transforma. Era ca un copil care a scăpat din clasă. Înota în valuri, se juca pe plajă și lua plajă ore întregi. Seara, mergeam împreună la restaurant, unde bunica dansa pe muzica live. Era o dansatoare foarte bună și se bucura de fiecare moment.

Într-o seară, stăteam pe plajă și priveam stelele. Bunica mi-a spus:

- Fiecare stea pe care o vezi este o lume. O altă viață. Oameni ca noi, care râd, plâng, iubesc și visează.

Mi-a povestit apoi despre călătoriile ei în străinătate, despre locuri pe care le-a văzut și oameni pe care i-a cunoscut. Am simțit un fior de aventură și am știut că, într-o zi, voi călători și eu prin lume.

Bunica mea a murit cu câțiva ani în urmă, dar amintirea ei este încă vie în inima mea. Călătoriile noastre în călătoria timpului sunt unele dintre cele mai prețioase amintiri pe care le am. Ea m-a învățat să fiu curajoasă, să fiu curioasă și să îmi trăiesc viața la maximum.

Îi mulțumesc, bunico, pentru că m-ai luat cu tine în călătoria timpului. M-ai făcut o persoană mai bună și mai împlinită.