Gard

Undeva în munții înalți, unde vântul şuiera prin copaci, se afla un fort vechi și abandonat. Gardul său impunător, odinioară un simbol al puterii, acum stătea prăbușit și în ruină.

Într-o noapte întunecoasă și furtunoasă, un grup de aventurieri s-au adăpostit în ruinele fortului. Vântul urla și ploaia se izbea de ferestrele sparte, amenințând să le dărâme zidurile.

În timp ce se adăposteau, aventurierii au auzit un zgomot ciudat, ca și cum ceva se mișca în întuneric. Priviră în jur, dar nu văzură nimic.

Zgomotul s-a auzit din nou, de data aceasta mai puternic. Aventurierii au încremenit de frică, inimile lor bătând cu putere în piept.

Brusc, din întuneric a apărut o figură înaltă și întunecată. Ochii săi străluceau roșu în lumina lunii, iar ghearele sale erau ascuțite ca niște brici.

Aventurierii au țipat de groază și au fugit, dar creatura îi urmărea, mișcările sale rapide și agile. A întins mâna și a apucat unul dintre aventurieri, trăgându-l înapoi în întuneric.

Strigătele aventurierului s-au stins, lăsând o tăcere îngrozitoare în urma lui. Ceilalți aventurieri au continuat să alerge, până când au scăpat din fort și au ajuns în siguranță în pădure.

Dar chiar și în siguranță, amintirea creaturii din gardul fortului i-a bântuit mult timp după aceea. Și așa, legenda grădinii a continuat să fie transmisă din generație în generație, un avertisment pentru cei care îndrăzneau să intre în ruinele vechi și abandonate.