Ilie

Într-o zi superbă de vară, când soarele strălucea cu putere, iar păsările ciripeau voios, am făcut o plimbare prin satul meu natal. În timp ce hoinăream pe străzile încântătoare, am observat ceva ciudat. În mijlocul drumului, stătea un câine singur, cu ochii triști și cu blana murdară. Câinele era slab și părea pierdut și confuz. M-am apropiat încet de el, iar el a început să dea din coadă ușor.
"Bună, băiatule", am spus cu o voce blândă. "Ești pierdut?" Câinele a lătrat slab și mi-a lins mâna. Am știut că trebuia să-l ajut, așa că l-am luat în brațe și m-am dus cu el acasă.
I-am dat câinelui de mâncare și apă și i-am făcut un culcuș cald în bucătărie. L-am numit Ilie, după bunicul meu care avea mereu grijă de animalele rătăcite. Ilie s-a dovedit a fi un companion minunat. Era loial, afectuos și mereu dornic să-mi facă plăcere.
Împreună, am făcut multe plimbări prin pădurea din apropiere și am înotat în lacul pitoresc. Ilie era mereu acolo pentru mine, oferindu-mi dragoste și sprijin necondiționat.
Într-o zi, în timp ce ne jucam în parc, Ilie a alergat brusc spre un grup de copii care râdeau și se tachinau de un băiat mai mic. Fără să stea pe gânduri, Ilie a latrat la copii și s-a pus în fața băiatului mai mic, ca să-l protejeze. Copiii au fost atât de surprinși de curajul lui Ilie, încât au plecat în grabă.
Am fost atât de mândru de Ilie în acel moment. Nu numai că era un companion minunat, ci era și un erou adevărat.
Am avut grijă de Ilie mulți ani, iar el a devenit cel mai bun prieten al meu. Mi-a adus atât de multă bucurie și fericire în viață. Îmi va lipsi mereu, dar voi prețui întotdeauna amintirile pe care le-am făcut împreună.
Prietenia noastră este o dovadă că și animalele pot fi adevărați eroi și că dragostea și loialitatea lor pot depăși orice barieră.