Ion Iliescu

Ion Iliescu a fost primul președinte al României post-comuniste. S-a născut în Oltenița, județul Călărași, pe 3 martie 1930. A absolvit Institutul Politehnic din București în 1954 și a devenit inginer.

Iliescu a intrat în politică în 1956, când a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR). A urcat rapid în rândurile partidului, iar în 1967 a fost numit secretar al Comitetului Central. În 1971, a devenit membru al Comitetului Politic Executiv, organismul de conducere al partidului.

În 1978, Iliescu a fost numit președinte al Consiliului Național pentru Apărarea Patriei, un organism guvernamental responsabil de apărarea națională. A ocupat această funcție până în 1984, când a fost numit prim-ministru.

În 1989, Iliescu era liderul de facto al României, după ce dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost răsturnat de la putere. A fost ales președinte al României în 1990 și a servit două mandate, până în 1996.

Președinția lui Iliescu a fost marcată de o serie de controverse. El a fost acuzat de implicare în mineriadele din 1990 și 1991, în care minerii au atacat protestatarii pașnici din București. El a fost, de asemenea, criticat pentru modul în care a gestionat Războiul din Transnistria din 1992.

În ciuda controverselor, Iliescu rămâne o figură importantă în politica românească. El este liderul onorific al Partidului Social Democrat (PSD), cel mai mare partid din România.