Jocurile Olimpice: inelele

Erau în jur de 40°C şi nu puteam să inspir pe nas, decât pe gură. Aveam mască full-face, eram îmbrăcat din cap până în picioare în neopren şi îmi doream să mă scufund în apă şi să nu mai ies niciodată. Era dimineaţă, eram la Pisa, eram în drum spre Roma şi trebuia să găsesc un loc unde să înot. Era în iulie şi înotasem 12 km de-a lungul coastelor Toscane. Am găsit în Pisa o piscină olimpică. Am intrat şi când am văzut înălţimea trambulinei am făcut ochii mari şi mi-am spus că trebuie să sar. Nu mai sărisem din 2010 şi aveam în cap că e periculos dacă nu eşti pregătit. La un moment dat a venit un puşti şi a sărit. Apoi altul. Şi altul. Şi mi-am zis: "Ce naiba, săr!" Am urcat sus, am aşteptat puţin, am expirat bine şi am sărit. A fost cel mai bun salt al meu vreodată.
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor începe peste câteva zile, exact 12 ani după ce echipa de înot a României a câştigat două medalii de aur: una la ştafetă şi una la 100 m bras, cea din urmă câştigată de Camelia Potec. Probabil de la această performanţă impresionantă mi s-a transmis şi mie dorinţa de a înota.
Amintindu-mi de acele Jocuri, mă întreb cum va fi la Tokyo. Nu ştiu dacă lumea e pregătită să vadă sportivi concurând chiar şi după ce am trecut printr-o perioadă atât de grea. Ştiu că sportivii sunt pregătiţi. Au aşteptat un an şi au muncit încontinuu. Am văzut cum înotau şi, chiar dacă nu au făcut-o într-o piscină olimpică, au făcut-o cu aceeaşi dăruire, cu acelaşi entuziasm şi cu aceeaşi speranţă.
Am văzut şi cum, la fel ca Romeo şi Julieta, cei doi s-au iubit pe ascuns, ca să nu-i vadă lumea. Au fost nevoiţi să se ascundă, să îşi limiteze serile cu prietenii, să stea mai puţin cu familia. Când te uiţi la ei, nu te gândeşti că sunt doi super-eroi. Te gândeşti că sunt nişte copii care fac nişte sacrificii enorme pentru că îşi iubesc sportul, pentru că îşi iubesc ţara, pentru că vor să ajungă sus. Şi atunci când îi vezi cum sar în apă şi înoată cu toată inima te întrebi de câte ori au mai făcut asta. Şi de câte ori s-au gândit că nu mai pot. Dar totuşi au continuat şi au ajuns la Olimpiadă.
Şi atunci când îi vezi cum stau pe podium, cu medalia atârnată la gât şi imnul ţării răsunând în difuzoare, te întrebi de câte ori au mai visat acest moment. Şi de câte ori s-au gândit că nu vor ajunge niciodată aici. Dar totuşi au continuat şi au ajuns la Olimpiadă.
Şi atunci când îi vezi cum plâng de bucurie, te întrebi de câte ori s-au mai gândit că nu vor mai fi niciodată fericiţi. Dar totuşi au continuat şi au ajuns la Olimpiadă.
Jocurile Olimpice sunt un moment special în viaţa fiecărui sportiv. E un moment în care îşi demonstrează valoarea, un moment în care îşi arată pe faţă truda. E un moment în care se sacrifică pentru ţara lor, pentru sportul pe care-l iubesc, pentru visul lor.
Jocurile Olimpice sunt inelele care îi leagă pe sportivi de visul lor. Inelele care îi leagă pe sportivi de ţara lor. Inelele care îi leagă pe sportivi de ei înşişi.