Mi-a fost frică de Moș Crăciun

Deși suntem aproape de Crăciun, încă am teamă de Moș Crăciun. Nu e o teamă exagerată, nu mă trezesc țipând din somn, dar nu pot să nu mă gândesc la el ca la un străin care intră în casă noaptea și îmi lasă niște cadouri. Așa că, în fiecare an, în Ajun, stau trează până târziu, așteptând să aud zgomotul saniei sale deasupra acoperișului.

Povestea mea e una destul de comună. Am crescut într-o familie în care Crăciunul era sărbătorit cu fast. Brad împodobit, colinde, mâncare bună, tot pachetul. Dar mereu am avut o frică de Moș Crăciun. Nu știu de unde a venit, dar era acolo, în fiecare an, stând în colțul creierului meu, șoptindu-mi că acest străin bătrân și gras care intră în casa noastră noaptea este periculos.

Am încercat să-mi depășesc frica în diverse moduri. Când eram mică, am încercat să-l privesc pe Moș Crăciun ca pe un personaj mișto. Am citit cărți despre el, m-am uitat la filme cu el și chiar am scris o scrisoare în care îi spuneam cât de mult îl admir. Dar degeaba. Frica era încă acolo.

Apoi, când am crescut puțin, am încercat să mă gândesc la Moș Crăciun ca la un simbol al sărbătorii. Mi-am spus că el nu este real, ci doar o idee care ne ajută să sărbătorim Crăciunul. Dar nici asta nu a funcționat. Frica mea era prea puternică.

Acum, că sunt adultă, mi-am dat seama că frica mea de Moș Crăciun este irațională. Știu că este doar un personaj mitologic și că nu îmi va face niciun rău. Dar frica este încă acolo. Și deși mă străduiesc să o înving, cred că va fi întotdeauna o parte din mine.

Și totuși, în ciuda fricii mele, îmi place Crăciunul. Iubesc tradițiile, iubesc mâncarea, iubesc atmosfera magică din aer. Iar în Ajun, când aud zgomotul saniei lui Moș Crăciun deasupra acoperișului, stau trează până târziu, așteptând să-mi lase cadourile. Pentru că, în ciuda fricii mele, încă mai cred în magia Crăciunului.