Olaru

Această dimineață m-am trezit copleșită de gânduri, așa că am decis să iau pixul și să scriu. Ce a ieșit? Vei afla aici, în rândurile de mai jos.

Olaru

În satul meu natal, unde timpul parcă stătea pe loc, trăia un personaj inconfundabil: Olaru. Cu mâinile sale ferme și dibăcia sa neîntrecută, el dădea viață celor mai frumoase obiecte din lut.

Atelierul lui era o lume în sine, plin de roțile roșii ale oalelor sale, de mirosul de pământ umed și de zumzetul constant al roții olarului. Pentru mine, copil fiind, era ca o peșteră a lui Ali Baba, plină de comori ascunse.

Îmi plăcea să stau în pragul ușii sale și să-l privesc cum mâinile lui transformă bucăți de argilă în vase grațioase. Era un adevărat artist, care își punea sufletul în fiecare creație.

Într-o zi, am îndrăznit să-l întreb dacă m-ar lăsa să învârt eu roata. Cu un zâmbet blând, mi-a întins mâna și m-a condus spre scaunul său. Mi-a explicat cu răbdare cum să țin argila, cum să o umezesc și cum să o presez cu degetele.

La început, a fost un haos total. Lutul se lipea de mâinile mele, roata se învârtea prea repede, iar vasul meu lua forme grotești. Dar Olaru nu a renunțat la mine. M-a încurajat, mi-a arătat din nou și din nou, până când, în cele din urmă, am reușit să fac un mic vas rotund, un pic strâmb, dar al meu.

Am simțit o bucurie imensă, ca și cum aș fi reușit să cuceresc Everestul. Olaru m-a felicitat și mi-a spus că am talent, că am mâini de olar. Am plecat din atelierul lui cu inima plină de mândrie și cu vasul meu mic, pe care l-am păstrat cu grijă toată viața.

De atunci, am mai avut ocazia să lucrez la roata olarului de câteva ori. Nu am reușit niciodată să fac ceva atât de frumos ca Olaru, dar am învățat să apreciez arta și măiestria lui. Am învățat și că răbdarea și perseverența sunt cheia succesului.

Acum, când trec pe lângă atelierul său abandonat, îmi amintesc de Olaru, de mâinile sale ferme și de zâmbetul său blând. El a fost cel care mi-a arătat că și eu pot crea ceva frumos, că și eu pot fi artistă, chiar dacă nu în lut.

Olaru nu mai este printre noi, dar moștenirea sa trăiește mai departe în creațiile sale și în amintirile celor care l-au cunoscut. El a fost un om simplu, dar extraordinar, care a adus bucurie în viața multor oameni cu mâinile sale de aur.

Îți mulțumesc, Olarule, pentru că mi-ai arătat frumusețea artei și pentru că m-ai învățat că orice este posibil dacă ai răbdare și perseverență.