Pestele Apocalipsei

În abisul întunecat al mării, zăcea o fiară enigmatică despre care se spunea că aduce sfârșitul lumii. Era un monstru marin gigantic, cu solzi negri ca smoala, dinți ascuțiți ca brici și ochi roșii aprins care străluceau în întuneric asemenea unor faruri macabre.

Legendele vorbeau despre trecutul său îngrozitor. Se spunea că a fost odată o creatură pașnică, dar a fost coruptă de o forță sinistră și transformată într-o mașină de ucis nemiloasă. Acum, era cunoscut sub numele de Pestele Apocalipsei și se spunea că oricine l-ar vedea va fi blestemat cu moarte și distrugere.

Orașele de coastă tremurau la gândul sosirii lui. Zidurile lor înalte și flotele puternice nu erau de niciun folos împotriva acestei amenințări supranaturale. Cu fiecare apariție, Pestele Apocalipsei lăsa în urmă un șir de dezastre, distrugând vase, scufundând insule și devastând orașe cu valurile sale gigantice.

Într-un sat de pescari sărman, un bătrân înțelept cu ochii albaștri și barba albă spunea povești despre Pestele Apocalipsei. Oamenii din sat credeau că bătrânul posedă o cunoaștere secretă, un mijloc de a învinge bestia. Dar el râdea doar și le spunea că nu există nicio modalitate de a opri această creatură apocaliptică.

Într-o noapte fatidică, când luna era ascunsă de nori, Pestele Apocalipsei a apărut în largul coastei. Ochii săi roșii străluceau în întuneric, iar solzii săi negri străluceau ca monedele de aur sub lumina slabă a stelelor.

Satenii îngroziți s-au adunat pe plajă, implorând zeii pentru mila lor. Bătrânul înțelept a privit bestia cu o privire calmă și a spus:

"Nu vă temeți, oamenii mei. Pestele Apocalipsei poate fi învins. Dar trebuie să sacrificăm ceva ce ne este drag."

Oamenii din sat au fost șocați. Ce ar putea fi atât de valoros încât să merite să fie sacrificat pentru a învinge bestia?

Bătrânul înțelept s-a întors către fiica sa cea mică, o fată frumoasă cu părul lung și auriu. Cu o lacrimă în ochi, a spus:

"Trebuie să o sacrificăm pe fiica mea. Ea este cea mai pură și mai inocentă dintre noi. Sacrificiul ei va potoli mânia Pestelui Apocalipsei și ne va salva de la distrugere."

Satenii au ezitat, dar în cele din urmă au fost de acord. Au construit un altar în mijlocul plajei și au adus acolo fata. Bătrânul înțelept a scos un cuțit ritual și a ridicat mâna pentru a-i da lovitura fatală.

Dar, într-o clipă, cerul s-a luminat de o lumină puternică și o voce tunetoare a răsunat din înalturi:

"Nu!"

Oamenii din sat s-au uitat în sus și au văzut o figură strălucitoare coborând din cer. Era un înger, cu aripi albe ca zăpada și o față frumoasă. Îngerul a spus:

"Sacrificiul nu este necesar. Pestele Apocalipsei este doar o legendă, o creatură a imaginației voastre. Nu există nicio amenințare reală."

Satenii au respirat ușurați. Ei și-au îmbrățișat fiica și au mulțumit îngerului pentru mila sa.

Și așa, legenda Pestelui Apocalipsei s-a stins încet. A devenit o poveste pentru a speria copiii obraznici și o amintire a zilei în care satul a învățat că adevărata amenințare nu venea din adâncul mării, ci din adâncul propriilor lor temeri.