Ploaaie

Ca român, am o relație specială cu ploaia. Este ca și cum ar face parte din ADN-ul meu, un element esențial care mă definește. Ploile noastre sunt proverbiale, abundente și capricioase, dar ele ne adăpostesc și ne dau viață.

Îmi amintesc de primele ploi din copilărie, când mă uitam pe geamul aburit al școlii, privind cum picăturile de ploaie șerpuiau pe sticlă, creând o simfonie de sunete. Era o senzație de alinare și pace, ca și cum natura ar fi cântat o melodie liniștitoare doar pentru mine.

Mai târziu, în adolescență, ploaia a devenit un complice al secretelor mele. Fie că mă plimbam prin parc, privind cum copacii se lăsau învăluiți de o mantie argintie, fie că stăteam acasă lângă fereastră, ascultând cum ploaia bate în pervaz, ploaia era o confidentă fidelă, împărtășind atât bucuriile, cât și tristețile mele.

Acum, ca adult, apreciez ploaia dintr-o altă perspectivă. O văd ca pe o forță vitală, un simbol al renașterii și al începuturilor noi. Ploaia spală trecutul, curăță pământul și sufletele noastre. Este o binecuvântare, o ocazie de a lăsa în urmă grijile și de a ne reîmprospăta spiritul.

În cultura românească, ploaia are un loc special. Este celebrată în folclor, cântece și poezii. Ea este asociată cu fertilitatea, belșugul și norocul. Se spune că dacă te prinde ploaia, vei avea noroc în dragoste. Sau că dacă bei apă de ploaie, te vei vindeca de boli.

Indiferent de credințe sau superstiții, ploaia rămâne un element esențial al experienței românești. Este un dar al naturii, o comoară care ne îmbogățește viața și ne aduce bucurie, chiar și în cele mai întunecate zile.