Raluca a murit

Am primit vestea morții Ralucăi cu o tristețe profundă. A fost o prietenă dragă, o persoană cu un suflet bun și un zâmbet cald. Îmi amintesc cum ne întâlneam în parc și vorbeam ore întregi despre viața noastră, visele și temerile noastre. Râsul ei era contagios, iar prezența ei îmi lumina ziua.

Într-o zi însorită de vară, ne-am întâlnit pentru a face o plimbare prin pădure. Soarele strălucea printre copaci, iar păsările ciripeau vesel. Raluca era plină de viață, vorbind despre planurile ei de viitor și despre cât de nerăbdătoare era să-și înceapă noua slujbă. Nu mi-aș fi putut imagina că acel moment avea să fie ultima noastră întâlnire.

Câteva zile mai târziu, am aflat că Raluca a fost diagnosticată cu o boală gravă. Știrea m-a lovit ca un trăsnet. Nu puteam să cred că prietena mea veselă și plină de viață era pe moarte.

În lunile care au urmat, am vizitat-o la spital cât de des am putut. Era slabă și obosită, dar spiritul ei era încă puternic. M-a rugat să nu-mi pierd speranța, să cred că ea va ieși din asta. Am încercat să fiu optimistă, dar în adâncul meu știam că șansele ei de supraviețuire erau mici.

Într-o zi ploioasă de toamnă, Raluca a murit. Știam că se va întâmpla, dar durerea pe care am simțit-o a fost insuportabilă. Am pierdut o prietenă, o soră, un sprijin.

De atunci, au trecut ani, dar amintirea Ralucăi îmi încălzește încă inima. Viața ei m-a învățat importanța prieteniei, a iubirii și a trăirii fiecărei zile la maximum. Îmi lipsește în fiecare zi, dar știu că ea veghează asupra mea, zâmbind și încurajându-mă să-mi continui călătoria.

Raluca, îmi vei lipsi mereu.