Tu cine crezi că ești, Tudor Ionescu?

Undeva în mine am sentimentul că nu sunt suficient de bună. Că nu sunt destul de deșteaptă, destul de frumoasă, destul de reușită. Și că nu voi fi niciodată.

Este un sentiment care mă urmărește de când eram copil. Îmi amintesc că mă comparam mereu cu ceilalți copii și simțeam mereu că nu sunt la fel de bun ca ei. Eram mai puțin inteligent, mai puțin atletic, mai puțin popular.

Pe măsură ce am crescut, acest sentiment nu a făcut decât să se amplifice. Am început să mă compar cu adulții din jurul meu și am simțit că nu sunt la fel de deștepți, la fel de capabili sau la fel de reușiți ca ei.

Și așa am ajuns aici, la vârsta adultă, simțindu-mă mereu ca și cum nu aș fi destul de bună. Ca și cum aș fi un impostor, care așteaptă doar să fie demascat.

Dar apoi, într-o zi, am avut o revelație. Mi-am dat seama că nu sunt singurul care se simte așa. Că este un sentiment comun, pe care îl împărtășesc mulți oameni. Și că nu este nimic în neregulă cu mine.

De fapt, este o parte normală a experienței umane. Este ceva prin care trecem cu toții la un moment dat din viața noastră. Și este OK. Este OK să nu te simți mereu suficient de bun.

Ceea ce nu este OK este să lăsăm acest sentiment să ne definească. Să ne împiedicăm să ne asumăm riscuri, să încercăm lucruri noi și să trăim viața la maximum.

Așa că astăzi, vreau să vă spun, dragă Tudor Ionescu, că ești suficient de bun. Ești suficient de inteligent, suficient de frumos, suficient de realizat. Și nu trebuie să-ți dovedești nimic nimănui.

Trebuie doar să crezi în tine însuți. Și să trăiești viața la maximum.