Tusea convulsivă, boala nemiloasă care a bântuit copilăria

"Îți aduci aminte de acele nopți când nu mai puteai respira, iar mama îți freca spatele în zadar, chinuită de neputință? Acele nopți în care fiecare respirație era o luptă, iar aerul te trăda necontenit, provocându-ți spasme dureroase în piept? Ei bine, așa arăta copilăria mea cu tuse convulsivă...",

Boala își înfipsese ghearele în mine parcă de o veșnicie, transformându-mi zilele și nopțile într-un calvar nesfârșit. Crizele apăreau pe neașteptate, ca un trăsnet din senin, răpindu-mi orice urmă de liniște și pace. Mama era mereu alături, veghea asupra mea cu neclintită dragoste.

Îmi amintesc cum îmi ungea pieptul cu o alifie misterioasă, apoi mă învelea în pături călduroase și îmi șoptea rugăciuni în speranța că boala va avea milă de mine. Îi simțeam mâna tremurând peste spatele meu, o dovadă a disperării sale și a iubirii fără margini pe care mi-o purta.

Nopțile eram cea mai mare provocare. Tusea nu-mi dădea pace, smulgându-mi din adâncuri răgete înăbușite care străbăteau pereții casei. Mama lăsa lumina aprinsă și stătea în picioare lângă patul meu, gata să intervină la cel mai mic semn. Somnul era o iluzie, înlocuit de o luptă neobosită pentru fiecare gură de aer.

Într-o noapte, crizele s-au înrăutățit considerabil. Simțeam că mă sufoc, iar corpul mi se zbătea violent. Mama a sunat disperată la salvare, iar câteva minute mai târziu eram dus la spital, cu o mască de oxigen pe față.

Medicii m-au examinat, m-au ascultat cu stetoscopul și mi-au făcut o radiografie. Verdictul a căzut greu: tuse convulsivă. O boală contagioasă, gravă, care putea fi fatală dacă nu era tratată la timp.

Au urmat zile lungi de spitalizare, cu tratamente intense și o supraveghere permanentă. Personalul medical a fost minunat, îngrijindu-mi atât trupul, cât și sufletul. Mama nu a plecat niciun moment de lângă mine, oferindu-mi alinare și putere.

Încetul cu încetul, cu ajutorul tratamentului și al dragostei necondiționate a mamei, boala a început să se retragă. Crizele deveneau tot mai rare și mai puțin severe, iar nopțile nu mai erau pline de sufocare și teamă.

După câteva săptămâni de spitalizare, am fost externat, dar recuperarea nu s-a încheiat odată cu ieșirea din spital. Cu răbdare și determinare, am reușit să îmi revin complet, iar boala a rămas doar o amintire dureroasă din copilăria mea.

Tusea convulsivă este o boală serioasă, dar nu neapărat fatală. Cu tratament adecvat și susținere din partea celor dragi, poate fi învinsă. Dacă tu sau copilul tău suferiți de această boală, nu pierdeți speranța. Căutați ajutor medical de urgență și luptați cu toate forțele. Niciodată nu este prea târziu pentru a învinge această boală nemiloasă.